În Pelerinaj la Mănăstire din
nordul Republicii Moldova -
( astfel o Mică Vacanță Duhovnicească de Wikend )
de 2 Zile 1 Noapte
Sfințenii necesare sufletului și trupului
3 Mănăstiri din Nordul Republicii Moldova , Construite în slil pur Moldovenesc, cu elemente unice.
Mănăstirea Călărășeuca
Mănăstirea Cușelăuca
Mănăstirea Rudi
Mănăstirea Călărășeuca
Bisericile cu Hramul -
Adormirea Maicii Domnului
si
Sfintul Mitrofan de Voronej,
Vom Vizita - Cele 7 Izvoare - apele cărora sunt Considerate Tămăduitoare -
Create prin Minunea unui Înger ce sa aratat în fața Mănăstirii cu 7 lumînări în mînă, la care Îngerul a pus acele 7 lumînări în jrul Mănăstirii Călărășeuca (Casa lui Dumnezeu ) .
În care loc lea pus,
- În acel loc a țișnit imediat Izvor cu apă.
Ape care sunt considerate Tămăduitoare.
Ocrotitoarea acelor locuri de la Mănăstirea Călărășeuca fiind ,, Maica Domnului cu ceata Ingereasca,,.
Un loc de mare Sfintenie.
Mănăstirea Rudi
Biserica - Sfînta Treime,
Mănăstire Întemeiată,
După ce o oarecare Persoană, Ctitorul acelei Mănăstiri.
A gustat din acele apele izvoarelordin Imprejurime,
După care sa și Tămăduit de o boală.
Răspuns la acea faptă, Ctitorul decide să Întemeieze în acel loc ,
un lăcaș de Rugăciune, o casă a Bunui Dumnezeu -
O Mănăstire pe nume de Mănăstirea Rudi.
Manastirea Cușelăuca
Biserica cu Hramul -
Adormirea Maicii Domnului
si
Sfintii Înmpărați Constantin și Elena.
Manastire - in care loc, vom fi prezenti la Racla cu Moaște a Cuvioasei Agafia , la Mormîntul acestia unde se petrec Minuni -
_________________________________________________________________________________
- Vin-o cu binecuvintarea Preotului tău Duhovnic.
- Sa te scufundăzi in apa Tămăduitoare..
Sa iti iai apa din cele 7 Izvoare.
Da - Atențiea -
Decizindu-vă să Purcedeti Într-o asemenea - Pelerinaj - Mică Văcănță Duhovnicească
Incepeți-o cu un micuț post.
Pentru a vă putea lua parte la Taina Sfintei Împărtășanii.
Foarte Atent:
Dacă te Gîndești că mergi,în asemenea locuri ca la ceva Magie atunci mai bine nu merge.
Plecarea Sîmbătă - orele 08.00 Dimineața
Întoarcerea Duminică Seara ora 21.00
În total de parcurs - 550 km.
Alatura-te si tu !
Informează-te ! - Înregistrează-te !
Contacte: + (373)
0 6 0 7 0 4 9 8 4
Bucurați-vă de mila lui Dumnezeu, nu cu Fanatizm, Nu faceti Show din asta, dar cu DRAGOSTE - căci Toate, ne sunt date prin Lucrarea si ajutorul lui, în ciuda Tuturor Ispitelor.
- Pentru Grupurile formate, Exemplu: Serviciu - Scoala - Alte Institutii - PREȚ REDUS.
- Cu Iertare - Către fratii, Surorile de bună Credință - Semnat, Fratele Iacob -